Modelul Maserati Ghibli a câștigat la început de februarie 2021 un premiu foarte special. Distincția a fost acordată în categoria ”Clasa medie premium – Import” la Best Car 2021.
Inițiatorul acestui clasament făcut de cititori este cea mai importantă revistă auto germană. Peste 100.000 de cititori au răspuns apelului și și-au ales favoritele dintre 378 de vehicule, din unsprezece categorii.
”Ghibli este un model iconic al Maserati. Cu peste 100.000 de unități produse de la lansarea sa în 2013, acest model întruchipează perfect ADN-ul nostru și valorile mărcii. Din acest motiv am ales Ghibli pentru a aprinde scânteia electrificării care proiectează Marca în viitor. Anul trecut am dezvăluit noul Ghibli Hybrid, primul vehicul hibrid din istoria Maserati”, a declarat Davide Grasso, CEO Maserati.
Chiar și la mulți ani după debutul sedanului sport cu silueta sa coupe, cunoscătorii auto sunt impresionați. Mai ales pentru actualul MY 2021, Ghibli a primit îmbunătățiri tehnice și stilistice cuprinzătoare. Printre altele, noul sistem de infotainment MIA (Maserati Intelligent Assistant) cu un ecran de 10.1 inci în 16:10.
În plus, noul program Maserati Connect permite proprietarului să rămână conectat la vehiculul său și, de exemplu, să fie informat în detaliu despre starea mașinii.
Unitatea de 580 cp 3.8 litri twin turbo accelerează Ghibli Trofeo de la 0 la 100 km/h în doar 4.3 secunde și asigură o viteză maximă de 326 km/h – niciun Maserati sedan nu a fost vreodată mai rapid. Exclusivitatea acestei versiuni este subliniată și de noul mod de conducere „Corsa” și de elementele stilistice care fac unicitatea clar recognoscibilă.
Ghibli Hybrid este o altă piatră de hotar în istoria Maserati, care datează de mai bine de 106 ani. Acesta inițiază electrificarea mărcii care intră într-o nouă eră.
Noul Ghibli Hybrid are un motor de 2.0 litri cu 4 cilindri, care este cuplat cu BSG, eBooster și baterie de 48 volți. Atinge o putere de 330 cp, care asigură o viteză maximă de 255 km/h și un sprint de la 0 la 100 km/h în 5,7 secunde. Când vine vorba de hibridizarea vehiculelor sale, Maserati urmărește strategia de economisire a combustibilului și de creștere a performanței.